Denumiri populare: albei, chir, graul matii, iarba canelui, pir gros, pir mic, ragalie, tirau.
In traditia populara: ceaiul de pir se bea contra indigestiei. Decoctul rizomilor se lua ca diuretic. La constipatie, se usca radacina de pir, iar cand aveau trebuinta de lele le taiau in bucati si le fierbeau in apa, din care luau peste zi, pana le trecea. In acest timp nu era voie sa consume bauturi spirtoase. In unele parti rizomii se fierbeau si decoctul se bea in loc de apa, in timpul frigurilor ca sa taie setea, deoarece se spunea ca daca bolnavul bea apa curata, se preface sangele in apa si da in ascita.

Decoctul sau rizomul se lua plamadit in tuica in cazul ascitei. Contra hipertensiunii se lua cu frunze de vasc si paducel, pentru prepararea unui ceai care se lua de 3 ori pe zi, cate o lingura inainte de masa.

In traditia populara: piperul se fierbea cu vin si se lua contra raceli. Pentru colici se inghiteau 9 boabe de piper, intregi. La junghiuri, se lua o hartie albastra, se intepa cu acul, se stropea cu rachiu, ori cu zeama de lamaie, se presara cu piper pisat, apoi se punea la locul unde-l sageta pe bolnav. La sifilis se prindea o rama, se pisa bine, se amesteca cu piper marunt si cu miere si se ungea nasul bolnavului. Cei care aveau hernie, carcei si dureri de stomac luau un pahar de tuica si amestecand-o in doua cu piper, se bea dintr-o sorbitura. Faina de boabe rasnite, presarata pe o batista si udata cu spirt, se aplica la junghiuri si contra durerilor de piept.

Denumiri populare: brad, brad de munte, chifar, chin, jalca, jneapan, jep, molete, molid, pin de munte, pinel, schin.

In traditia populara: din rasina se preparau alifii pentru rani si bube. Amestecata cu untura de porc, se folosea la umflaturi. Se intindea pe frunza de varza si se pune la junghiuri rele. Fiertura din vlastari de pin se folosea in catarul cailor respiratorii si in reumatism. In rahitism si scrofuloza se puneau cataplasme cu fiertura din vlastari. Baile de cetina se intrebuintau in reumatism, scrofuloza si insomnie.
Catrana amestecata cu sulf si untura ranceda se folosea contra scabiei.

In traditia populara: samanta uscata si pisata se folosea contra varsaturilor. Pepenele se cocea la cuptor, zeama se scurgea si se bea, iar cu miezul cald se faceau oblojeli bolnavilor de inflamatie a splinei.
Cand cineva nu putea urina, babele il sfatuiau sa manance cat mai multi pepeni rosii, iar daca nu era timpul pepenilor, sa bea mai mult undelemn. Contra sculamentului, se lua pepene verde, se cocea la cuptor cu undelemn si se dadea bolnavului dimineata. Coaja uscata si macinata, amestecata cu tarate se dadea vacilor dupa fatare, in cazul cand nu expulzau placenta- era foarte eficienta

Compozitie chimica: apa 89-91,5%, protide, glucide 6%, fitohormoni, enzime, zaharuri sub diferite forme, saruri minerale de calciu, fier, fosfor, magneziu, natriu, potasiu, celuloza. Uleiul eteric contine: alcooli si aldehide. Vitaminele: A, B1,B2,B3, B5, B6, B9, C, E, PP, acid folic.30 calorii la 100 g.

Denumiri populare: iarba fecioarelor, pelin alb, pelin brun, pelinas, pelinita, pilon, polene.
Compozitie chimica: in scopuri medicinale se intrebuinteaza partile aeriene (Herba Absinthii) tulpinile florifere contin ulei eteric 0,5% cu azulena, tuiona esteri ai acesteia cu acizii acetic, izovaleric si palmitic, tuiol, azulene, felandren, pinen, cadinen si o fractiune de ulei volatil albastru care contine mici cantitati de azulene, alaturi de un complex de substante amare (absintina, artamarina, artamarinina, artamaridinina), un flavonol (artemetina), sesquiterpene, substante tanante, rasini, vitaminele B6, C, PP, etc.

Denumiri populare: barba ursului, branca vantului, bradisor, branca, braul vantului, bunceag, chedicuta, cornatel, crucea pamantului, iarba ursului, laba lupului, laba ursului, muschi de pamant, muschi de piatra, netoata, palamida, parul porcului, peceleca, peceleca ursului, piciorul lupului, piedica, piedica gainii, piedica vantului, praful strigoilor, talpa ursului.
In traditia populara: plantele fierte se foloseau la colorarea lanii in verde. Cu sporii plantei se pudrau copii mici contra oparelilor. Decoctul sporilor in vin se dadea in calculoza renala si vezicala, iar decoctul plantei intregi ca diuretic si purgativ. In boli de ficat si vezica biliara, tulpinile se fierbeau in apa cu radacina de ghintura si anghinare pana scadea la jumatate, dupa care se strecura si se adauga tot atata miere. Ceaiul din tulpini pisate marunt se lua in boli de rinichi. Sporangele se fierbea in apa si decoctul il luau cei care voiau sa se lase de fumat. Se mai folosea pentru spalatul pe cap pentru cresterea parului. Se mai folosea pentru reumatism si dureri de sale, spaland bolnavul cu decoct si incingandu-l cu tulpinile.

Denumiri populare: gagaut, macdeadon, magdanos, maidanos, mirodea, mirodie, mirodii, patlagele, patrunjei, petrinjel, petrunjel.
In traditia populara: o parte din intrebuintarile medicinale traditionale au fost preluate prin sate. Tulpinile florifere se fierbeau si decoctul se lua pentru oprirea udului. Contra ascitei se fierbeau cu boabe de ienupar si se bea decoctul. Radacina se folosea la raguseala, boli de gat, de gura, ca expectorant. Contra “vatamaturii” se fierbea planta si se bea decoctul, iar cu resturile se faceau legaturi. Fiarta in lapte dulce sau plamadita in rachiu, se intrebuinta contra bolilor venerice.